Postul Mare

                   Mesajul Sfântului Părinte 
pentru Postul Mare 2013 - tema  : A crede în caritate trezeşte caritate - " Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi " (1In 4,16) .
   Preaiubiţi fraţi şi surori , în acest timp al Postului Mare , în care ne pregătim să celebrăm evenimentul crucii şi al Învierii , în care Iubirea lui Dumnezeu a răscumpărat lumea şi a luminat istoria , vă doresc vouă , tuturor , să trăiţi acest timp preţios reînsufleţind credinţa în Isus Cristos pentru a intra în însuşi circuitul său de iubire faţă de Tatăl şi faţă de orice frate şi soră pe care îi întâlnim în viaţa noastră . Pentru aceasta înalţ rugăciunea mea către Dumnezeu , în timp ce invoc asupra fiecăruia şi asupra fiecărei comunităţi binecuvântarea Domnului! În contextul Anului Credinţei , în acest Post Mare ne este oferită posibilitatea de a reflecta asupra raportului care subzistă între aceste două virtuţi teologale : credinţa şi caritatea . Între a crede în Dumnezeu , în Dumnezeul revelat de Isus Cristos şi caritate , care este rod al Duhului Sfânt şi ne proiectează într-un orizont de deschidere profundă spre Dumnezeu şi spre aproapele . Aşadar , dacă vorbim despre legătura dintre credinţă şi caritate vorbim cel puţin despre două dimensiuni . Prima : credinţa adevărată nu există fără fapte ; cine crede învaţă să se dăruiască altuia . A doua : caritatea trezeşte credinţa , aşadar este mărturie . Ne pregătim pentru Paşte , adică să celebrăm acel fapt în care creştinul recunoaşte izvorul carităţii : Cristos care moare şi învie din iubire . Din acest act de dăruire totală al lui Dumnezeu putem trăi în plinătate toată viaţa noastră de credinţă . Actul suprem al crucii , pătimirea , moartea şi învierea sa , dăruieşte un caracter unic experienţei care se concretizează în creştinism . În Cristos , fiecare creştin se recunoaşte pe sine însuşi şi chemarea sa de a oferi propria viaţă pentru binele celuilalt . Pentru acest motiv , din totdeauna Postul Mare este un timp propice pentru a deschide larg privirea inimii noastre spre fraţii cei mai nevoiaşi , împărtăşind cu ei ceea ce este al nostru . În acest moment istoric deosebit trebuie subliniată importanţa unei carităţi informate , documentate , atente la numeroasele contexte de sărăcie , mizerie şi suferinţă . 

                     Un sfânt Post Mare !

A - XXI - A ZI MONDIALA A BOLNAVULUI

Mesajul Sf. Păr. Pp. Benedict  al - XVI - lea :

“ Mergi şi fă şi tu la fel ” , Lc 17,19 .

 

Iubiţi fraţi şi surori !

1. La 11 februarie 2013 , comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes , se va celebra în formă solemnă , la Sanctuarul marian din Altötting , a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului . Această zi este pentru bolnavi , pentru lucrătorii sanitari , pentru credincioşii creştini şi pentru toate persoanele de bunăvoinţă “ moment forte de rugăciune , de împărtăşire , de oferire a suferinţei pentru binele Bisericii şi de chemare adresată tuturor să recunoască în persoana fratelui bolnav Faţa Sfântă a lui Cristos care , suferind , murind şi înviind a realizat mântuirea omenirii ” ( Ioan Paul al II-lea , Scrisoare de instituire a Zilei Mondiale a Bolnavului , 13 mai 1992 , 3 ) . În această circumstanţă , mă simt deosebit de apropiat de fiecare dintre voi , dragi bolnavi care , în locurile de asistenţă şi de îngrijire sau şi acasă , trăiţi un dificil moment de încercare din cauza bolii şi a suferinţei . La toţi să ajungă cuvintele încurajatoare ale Părinţilor de la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican : “ Nu sunteţi nici abandonaţi , nici inutili : voi sunteţi chemaţi de Cristos , voi sunteţi imaginea sa transparentă ” ( Mesaj adresat celor săraci , celor bolnavi şi celor suferinzi ).

2. Pentru a vă însoţi în pelerinajul spiritual care de la Lourdes , loc şi simbol de speranţă şi de har , ne conduce spre Sanctuarul din Altötting , aş vrea să propun reflecţiei voastre figura emblematică a Samariteanului Milostiv ( cf. Lc 10,25-37 ) . Parabola evanghelică relatată de sfântul Luca se inserează într-o serie de imagini şi relatări din viaţa cotidiană , cu care Isus vrea să ne facă să înţelegem iubirea profundă a lui Dumnezeu faţă de orice fiinţă umană , în special atunci când se află în boală şi în durere . Însă , în acelaşi timp , cu cuvintele conclusive din parabola Samariteanului Milostiv , “ Mergi şi fă şi tu la fel ” (Lc 10,37) , Domnul arată care este atitudinea pe care trebuie să o aibă fiecare discipol al său faţă de ceilalţi , îndeosebi dacă au nevoie de îngrijire . Deci este vorba de a lua din iubirea infinită a lui Dumnezeu , printr-o relaţie intensă cu El în rugăciune , forţa de a trăi zilnic o atenţie concretă, asemenea Samariteanului Milostiv, faţă de cel care este rănit în trup şi în spirit , faţă de cel care cere ajutor , chiar dacă este necunoscut şi lipsit de resurse . Acest lucru este valabil nu numai pentru lucrătorii pastorali şi sanitari , ci pentru toţi , chiar şi pentru bolnavul însuşi , care poate să trăiască propria condiţie într-o perspectivă de credinţă : “ Nu evitarea suferinţei , fuga din faţa durerii , îl vindecă pe om , ci capacitatea de a accepta încercarea de a creşte în ea , de a găsi sens prin unirea cu Cristos , care a suferit cu iubire infinită ” (Enciclica Spe salvi , 37) .

3. Mulţi Părinţi ai Bisericii au văzut în figura Samariteanului Milostiv pe Isus însuşi , iar în omul căzut în mâinile tâlharilor pe Adam , Omenirea rătăcită şi rănită prin propriul păcat (cf. Origene, Omilie despre Evanghelia lui Luca XXXIV , 1-9 ; Ambroziu , Comentariu la Evanghelia sfântului Luca , 71-84 ; Augustin , Discurs 171) . Isus este Fiul lui Dumnezeu , Cel care face prezentă iubirea Tatălui , iubire fidelă , veşnică , fără bariere şi fără graniţe . Dar Isus este şi Cel care “ se despoaie ” de “ haina sa divină ”, care se înjoseşte de la

“ condiţia ” sa divină , pentru a asuma formă umană (Fil 2,6-8) şi a se apropia de durerea omului , ajungând să coboare în iad , aşa cum recităm în Crez , şi să aducă speranţă şi lumină . El nu a considerat cu orice preţ să fie egal cu Dumnezeu , faptul că este Dumnezeu (cf. Fil 2,6) , ci se apleacă  plin de milostivire , asupra abisului suferinţei umane , pentru a vărsa untdelemnul mângâierii şi vinul speranţei .

4. Anul Credinţei pe care-l trăim constituie o ocazie potrivită pentru a intensifica diaconia carităţii în comunităţile noastre ecleziale , pentru fi fiecare samaritean milostiv faţă de celălalt , faţă de cel care este lângă noi . În această privinţă , aş vrea să amintesc câteva figuri , printre nenumăratele figuri din istoria Bisericii , care au ajutat persoanele bolnavi să valorizeze suferinţa pe planul uman şi spiritual , pentru ca să fie exemplu şi stimulent . Sfânta Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe ,

 “ expertă în scientia amoris ” (Ioan Paul al II-lea , Scrisoarea apostolică Novo Millennio ineunte , 42), a ştiut să trăiască “ în unire profundă cu Pătimirea lui Isus ” boala care a condus-o “ la moarte prin mari suferinţe ” (Audienţa generală , 6 aprilie 2011) . Venerabilul Luigi Novarese , a cărui amintire vie o mai serbează astăzi mulţi , în exercitarea slujirii sale a simţit în mod deosebit importanţa rugăciunii pentru şi cu bolnavii şi suferinzii , pe care-i însoţea adesea în Sanctuarele mariane , în mod special la grota de la Lourdes . Mişcat de caritatea faţă de aproapele , Raoul Follereau şi-a dedicat propria viaţă îngrijirii persoanelor lovite de boala Hansen până în zonele cele mai îndepărtate ale planetei , promovând printre altele Ziua Mondială împotriva Leprei . Fericita Tereza de Calcutta îşi începea mereu ziua întâlnindu-l pe Isus în Euharistie , pentru a ieşi după aceea pe străzi cu Rozariul în mână ca să-l întâlnească şi să-l slujească pe Domnul prezent în cei suferinzi , în special în aceia care “ nu sunt 

voiţi , nu sunt iubiţi , nu sunt îngrijiţi ” . Sfânta Ana Schäffer din Mindelstetten a ştiut, şi ea , în mod exemplar să unească propriile suferinţe cu acelea ale lui Cristos : “ patul de durere a devenit … chilie de convent şi suferinţa a constituit slujirea sa misionară … Întărită de Împărtăşania zilnică , ea a devenit un neobosit instrument de mijlocire în rugăciune şi o reflexie a iubirii lui Dumnezeu pentru multe persoane care căutau sfatul ei ” (Omilie pentru canonizare , 21 octombrie 2012) . În Evanghelie iese în evidenţă figura Sfintei Fecioare Maria , care-l urmează pe Fiul suferind până la jertfa supremă pe Golgota . Ea nu-şi pierde niciodată speranţa în victoria lui Dumnezeu asupra răului , asupra durerii şi asupra morţii şi ştie să-l primească cu aceeaşi îmbrăţişare de credinţă şi de iubire pe Fiul lui Dumnezeu născut în peştera din Betleem şi mort pe cruce . Încrederea sa tare în puterea divină este luminată de Învierea lui Cristos care dăruieşte speranţă celui care se află în suferinţă şi reînnoieşte certitudinea apropierii şi consolării Domnului .

5. În sfârşit , aş vrea să îndrept gândul meu de recunoştinţă vie şi de încurajare instituţiilor sanitare catolice şi însăşi societăţii civile , diecezelor, comunităţilor creştine , familiilor călugăreşti angajate în pastoraţia sanitară , asociaţiilor lucrătorilor sanitari şi de voluntaria . Fie ca să crească în toţi conştiinţa că “ în primirea iubitoare şi generoasă a oricărei vieţi umane , mai ales dacă este slabă şi bolnavă , Biserica trăieşte astăzi un moment fundamental al misiunii sale ” (Ioan Paul al II-lea , Exortaţia apostolică post-sinodală Christifideles laici , 38) .

Încredinţez această a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria a Harurilor venerată la Altötting , pentru ca să însoţească mereu omenirea suferindă , în căutare de alinare şi de speranţă tare , să-i ajute pe toţi cei care sunt implicaţi în apostolatul milostivirii ca să devină samariteni milostivi pentru fraţii şi surorile lor încercaţi de boală şi de suferinţă , în timp ce împart cu bucurie Binecuvântarea Apostolică .

                               

 Prea Sf. Fec. Marie , de Lourdes , roagă-te , pentru noi !

 Tămăduitoarea bolnavilor , roagă-te pentru noi !

 O Marie , Zămislită fără de păcat , roagă-te pentru noi !

                                     

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

                   Chemarea la a fi lumină ! 

Astăzi Biserica Catolică mai sărbătorește și cea de a XVII - a zi Mondială a Persoanelor Consacracte .
Prin gestul bătrânului Simeon , să-l luăm și noi pe Isus , primindu-i lumina și flacăra vieții veșnice . Lumina adevărată este  Domnul nostru Isus Cristos , care ne invită pe toți să-L urmăm cu dragoste ; să fim dornici să-l admirăm ca adevărata lumina care a venit la noi .  
Cuvintele bătrânului Simeon şi ale profetesei Ana sunt foarte expresive : " Acum eliberează pe robul tău , stăpâne , după cuvântul tău ; căci ochii mei au văzut mântuirea ta , pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor , lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel " , iar Ana , venind şi ea în ceasul acela , lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre prunc , celor care aşteptau mântuirea lui Israel . În faţa acestor scene şi cuvinte , tatăl (Iosif cel drept) şi mama lui Isus se mirau de ceea ce se spunea despre el / Lc 2,25-38 . 
Și dacă suntem lumină din lumina lui Cristos , să încercăm să aprofundăm în noi , înnoirea credinței noastre în Dumnezeu , recunoscând adevărata noastră stare în care ne aflăm , căci nu am fi nimic fără o pătrundere în adevăratele mistere ale vieții , fără ajutorul primit . 

Prezentarea lui Isus la Templu  , este exemplul lui Cristos , de a se dărui nouă , pentru că fiecare din noi să-i urmăm gestul de mântuire și slujire . A redescoperi bucuria de a crede și a regăsi entuziasmul de a comunica credința reprezintă esența vieții consacrate a timpurilor noastre . Fiecare încearcă mai mult sau mai puțin , iar îndemnul Bisericii este să fim martori ai credinței prin calitatea vieții spirituale .