Să fie lăudat , adorat și iubit
în orice moment ,
Isus , din Preasfântul Sacrament !
-------------------------------------
TRUP PREASFÂNT
SUB CHIPUL PÂINII ,
VIN ȘI SÂNGE PREȚIOS
EȘTI AICI CU ADEVĂRAT .
O , ISUSE , BUNE ,
O , ISUSE DULCE ,
O , ISUSE , FIUL MARIEI ,
AZI , CU TINE , NE UNIM !
-------------------------------------
Jésus Hóminum Salvátor .
(Isus , Mântuitorul oamenilor) .
"Azi creştinătatea cântă cea mai mare şi mai sfântă din fântânile de har : taina sfântului altar . "Jertfa lui Cristos şi jertfa Euharistiei sunt o unică jertfă . În preasfântul sacrament al Euharistiei sunt conţinute cu adevărat , în mod real şi substanţial , trupul şi sângele
împreună cu sufletul şi dumnezeirea Domnului nostru Isus Cristos , iar preschimbarea pâinii şi vinului în trupul şi sângele său este săvârşită datorită eficacităţii cuvântului lui Cristos şi a acţiunii Duhului Sfânt .
" Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el . " - In 6,56 .Isus a voit să rămână cu noi în toate tabernacolele din lume şi după terminarea celebrării sfintei Liturghii , pentru ca aleşii săi să-l poată adora , să-l poată ruga , să-i poată vorbi şi să-i poată aduce ispăşire pentru păcate , spre mângâierea şi fericirea lor .
" O , Preadulce Isuse ,
Preasfântul tău trup şi sânge îmi este dulceaţă şi gingăşie pentru suflet , salvare şi sfinţenie în orice ispită , bucurie şi pace în orice tulburare , lumină şi putere în orice cuvânt şi acţiune , ajutor sigur în greutăţile vieţii şi în momentul morţii . - În misterul Cuvântului întrupat ,
tu , ai arătat ochilor minţii noastre noua strălucire a luminii tale ,
pentru ca noi , cunoscându-l pe Dumnezeu în chip văzut , să fim înălţaţi de el la dragostea celor nevăzute ". - Toma de Aquino .
Și cum aceasta nu ar fi fost de
ajuns , iată că în iubirea sa infinită el găseşte un mijloc pentru a rămâne alături de noi . Este modul cel mai apropiat , cel mai intim , de a se uni cu noi ; numai iubirea e capabilă de a găsi mii de invenţii pentru a depăşi distanţe şi obstacole .
Astfel putem defini Euharistia ca fiind : << Cea mai miraculoasă invenţie a iubirii lui Dumnezeu >> .
La sfânta Liturghie trebuie să venim tocmai pentru a-l primi pe Cristos în viaţa noastră ca să devenim şi noi ostensoare vii , în care să locuiască Cristos şi în care să continue slujirea sa prin noi !
Să contemplăm împreună cu Maria chipul lui Cristos !
Sufletul lui Cristos , sfințește-mă ;
Trupul lui Cristos , mântuiește-mă ;
Sângele lui Cristos , aprinde-mă de dragoste ;
Apa coastei lui Cristos , spală-mă ;
Patima lui Cristos , întărește-mă ;
O bune Isuse , ascultă-mă ;
În rănile tale , ascunde-mă ;
Nu lăsa să mă despart de tine ;
De vrăjmașul cel rău mă apără ;
În ceasul morții mele cheamă-mă ;
Și poruncește să vin la tine ,
Ca să te laud cu sfinții tăi
În vecii vecilor . Amin .
PREAMĂRIŢI FĂRĂ-NCETARE
Trupul sfânt şi glorios ,
Şi aduceţi închinare ,
Sângelui cel preţios ,
Pentru dragostea sa mare ,
Lăudaţi-l pe Cristos .
Rugăciune de închinare :
Doamne Isuse Cristoase , Dumnezeu ascuns în preasfântul Sacrament ,
Noi credem şi mărturisim prezenţa ta în sfânta Taină a altarului .
Tu însuţi ai spus :
" Acesta este trupul meu ,
Acesta este Sangele meu " .
De aceea te adorăm cu cel mai adânc respect , împreună cu îngerii şi sfinţii din cer .
O , Doamne , întăreşte şi măreşte în noi credinţa şi iubirea faţă de acest Sacrament vrednic de adorare .
Laudă și mulțumire să fie în orice moment lui Isus din Preasfântul Sacrament !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu