Duminică , 28 septembrie
, Papa Francisc se va întâlni în Piața Sfântul Petru cu bătrânii și bunicii din întreaga lume . La invitația Pontifului , și Benedict al XVI-lea va fi prezent la întâlnirea de dialog cu bătrânii , între orele 9.30 și 10.30 .
Cristos Mântuitorul nu poate fi înțeles fără Cruce
fără
a fi dispus să o poarte cu Isus, a spus Papa Francisc în omilia Sfintei
Liturghii celebrate vineri dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din
Vatican .
Un creștin este asemenea lui Simon din Cirene. Ceea ce-l identifică pe un creștin este apartenența la Isus și purtarea, împreună cu Isus, a greutății Crucii. Altfel, este posibilă urmarea unei căi a apartenenței la Isus, dar fără ducerea crucii această cale nu este una autentică .

În
reflecția sa , Pontiful s-a inspirat din Evanghelia zilei, în care Isus
le cere discipolilor să-i relateze despre ceea ce spune lumea referitor
la persoana sa, întrebare la care Domnul primește răspunsuri privind
variate ipoteze . Pontiful observă că episodul se încadrează în contextul
Evangheliei, în care Isus își "păzește într-un mod cu totul special
adevărata sa identitate", amintind cum - în mai multe ocazii - ori de
câte ori cineva era gata să o comunice, Isus îl oprea, după cum l-a
împiedicat pe diavol în mai multe rânduri să-i reveleze natura de "Fiu
al lui Dumnezeu" venit să salveze lumea. Căci Isus nu dorea ca lumea
să-l considere un luptător venit să-i alunge pe romani. Doar în privat,
Isus începe să "facă cateheză privind adevărata sa identitate" celor 12
apostoli .
Papa Francisc : Isus le-a spus că Fiul Omului, adică Mesia, cel Uns, va avea mult de suferit: el va fi respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, va fi ucis, dar a treia zi va învia. Aceasta este calea eliberării voastre . Aceasta este calea Mântuitorului, a celui just : Pătimirea, Crucea . Isus le explică apostolilor identitatea sa, dar ei nu vor să înțeleagă și în fragmentul din Evanghelia după Sfântul Matei vedem cum Petru refuză această identitate : "Nu ! Nu ! Doamne …". Însă Isus începe să dezvăluie misterul propriei identități, spunându-le că El este Fiul lui Dumnezeu, iar calea este cea a suferinței pe care și ei trebuie să o urmeze .

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu